Asociatia ECUMEST on Wed, 8 Oct 2003 19:03:14 +0200 (CEST) |
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
[Nettime-ro] FW: Managementul cultural in Spania |
Va trimitem in continuare comunicatul de presa al Institutului Cervantes privind conferinta scriitorului spaniol César Antonio Molina, director al Círculo de Bellas Artes (Madrid), cu titlul "Managementul cultural in Spania", ce va avea loc in data de 16 octombrie la Bucuresti. Oana Radu COMUNICAT DE PRESA Institutul Cervantes cu sprijinul Ministerului Educatiei, Culturii si Sportului din Spania si Institutul Cultural Roman organizeaza in data de 16 octombrie, ora 17.00 la sediul Institutului Cultural Roman (Aleea Alexandru nr. 38) conferinta scriitorului César Antonio Molina, directorul prestigioasei institutii culturale din Madrid Círculo de Bellas Artes, Managementul cultural in Spania César Antonio Molina este profesor de stiinte umane si jurnalistica la Universitatea Carlos III din Madrid, poet binecunoscut (ultimele sale volume fiind Para no ir a parte alguna/Pentru a nu merge nicaieri si Olas en la noche/Valuri in noapte ), eseist de prestigiu (Sobre la inutilidad de la poesía/ Despre inutilitatea poeziei, Nostalgia de la nada perdida/ Nostalgia nimicului pierdut si Sobre el Iberismo/ Despre Iberism) si traducator. A fost, de-a lungul timpului, comisar al diverselor expozitii, director al unor institutii spaniole de prim rang (in prezent al renumitului Círculo de Bellas Artes), jurnalist incisiv si critic literar in paginile culturale ale suplimentului literar Culturas de Diario 16. In anul 2000 i-a aparut prima carte de povestiri Vivir sin ser visto/ A trai fara a fi vazut, iar in 2003 continuarea acesteia Regresar a donde no estuvimos/ Sa ne intoarcem unde n-am mai fost. Conferinta pe care César Antonio Molina o va sustine la Bucuresti va fi urmata de o discutie aplicata cu personalitati culturale din Romania preocupate de politicile culturale, managementul cultural si efectele lor pe termen lung. Evenimentul spaniol este găzduit de Institutul Cultural Roman, fondat recent prin restructurarea Fundatiei Culturale Romane. Institutul Cultural Roman isi asumă statutul de promotor al culturii si civilizatiei nationale in Romania si in străinătate, fiind deschis, in aceeasi măsură, schimburilor culturale internationale. Institutul Cultural Roman isi propune să rămană partenerul cultural al acelor proiecte care promovează arta autentică, competenta si schimbul de valori. Pentru informatii suplimentare si dosare de presa, va rugam sa contactati biroul de presa al Institutului Cervantes la telefon 230. 13. 54 sau 230 17 81 ori sa vizitati site-ul nostru: http://bucarest.cervantes.es. _______________________________________________ Nettime-ro mailing list [email protected] http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro --> arhiva: http://amsterdam.nettime.org/