[Nettime-ro] RE: Despre arta altora si a noastra:))))SURSA

[vladimir bulat <vbulat@k.ro>]

SURSA: http://www.revista22.ro/


ANUL XV (826) (3 ianuarie 2006 - 9 ianuarie 2006 
 
*********************************************************

vladimir bulat <vbulat@k.ro> wrote:
>
>Aici e gol (I) (ERWIN KESSLER) 
>
>
>
>Loud&Clear&Too, 
>Galeria Noua, 
>Academiei 15, 
>7.12.2005-15.01.2006
>
> 
>
>Aici e gol, draga, i-a spus domnul cu sal de matase consoartei ce da sa
>intre in galerie. Dar parca erau niste filme pe pereti, i-a replicat
>aceasta moale. Ti-am spus ca aici nu este nici o lucrare de arta, a
>precizat domnul cel inalt, impingand la loc usa grea a galeriei, dupa ce
>scrutase intunericul salii, in care clipeau proiectiile video. Discutia
s-a
>purtat in fata la Galeria Noua, unde s-a deschis expozitia Loud & Clear &
>Too, ce reuneste probabil cele mai multe nume sonore din arta video
>europeana prezentate vreodata in Romania. Remarcabilul si facticele stau
>laolalta aici, ca mai toate marfurile umane intr-o societate pluralista.
>Fundatia Bifrons din Olanda a propus unor compozitori sa creeze muzici
>adecvate genului de lucrari ale anumitor artisti. Apoi, fiecarui artist i
>s-a cerut sa produca lucrari potrivite muzicii ce-i fusese destinata. La
>urma, o serie de agentii de publicitate au fost invitate sa reactioneze la
>productiile artistilor. DVD-ul combina rezultatele acestui cerc vicios
>intr-o forma compacta. Loud & Clear & Too nu vinde aparent nimic, nici
>masini, nici sampon, nici ciocolata. Proiect facut cu minte si suflet de
>copywriter, Loud&Clear&Too indeamna atat publicul, cat si pe artisti sa
fie
>cat mai ei insisi, cat mai eticheta cu putinta, cat mai Coca-Cola in piata
>McDonald?s. Proiectul Bifrons are de fapt doar o fata, aceea a consumului.
>Dupa paravanul esteticului gratuit sta tejgheaua pe care este vandut
>principalul produs al acestei expozitii, anume reclama facuta utopiei
>publicitare, absolutului acesteia care este reclama la reclama, reclama la
>ideea si mentalitatea de videoclip, la bucuria culturii reduse la brand
>curat, net si inept. Procedeul este unul tipic pentru publicitate, acela
de
>a face ca produsul sa fie remarcat prin grotescul repugnant (si amuzant)
al
>abordarii. Dar juxtapunerea productiilor artistice si publicitare pe
>aceeasi tema evoca puternic o practica incetatenita in interogatoriile
>tuturor instantelor represive, de la Securitate la CIA, aceea de a aborda
>?subiectul uman? o data de pe o pozitie dura, de catre un anchetator gen
>canalie, iar apoi de pe o pozitie de compasiune, de catre un anchetator
gen
>duhovnic. Scopul acestor interogatorii incrucisate este doar acela de a-l
>ingenunchea pe cel anchetat, asa cum scopul acestor videoclipuri
>incrucisate este acela de a-l manevra pe consumatorul ezitant, prins la
>mijloc intre ?uman? si ?inuman?, cele doua fatete ale aceleiasi afaceri.
>Arta devine si ea, in aceste circumstante, un instrument consumist ca
>oricare altul. Autopastisa ca brand de artist domina cea mai buna
productie
>din expozitie, filmul lui Pipilotti Rist, realizat pe melodia Lullaby,
>stoarsa de catre compozitoarea Caroline Berkenbosch din miezul locurilor
>comune ale video-stelei elvetiene. Filmul este o chintesenta la pret
>promotional a operei lui Pipilotti Rist: e o scurta baie de galben, un
>vertij extatic al camerei video ametite de inflorescenta neverosimila a
>unui arbust scheletic intr-o zi rece de primavara, undeva la marginea unei
>autostrazi cenusii. Ca intotdeauna in filmele sale, miracolul vine din
>acceptarea fara rezerve (atat de opusa artei actuale a suspiciunii si
>rezervei fata de realitate) a lumii asa cum este ea, fara filtrele
>intelectualiste si fara fitele criticiste ce-i subtiaza densitatea si
>adesea transforma arta intr-o cruciada blazata impotriva aparentei
>demascate. Explozia de substanta din filmul galben este insa domesticita
si
>bine ambalata de catre productia publicitara ce o insoteste, videoclipul
>produs de agentia S,C,P,F, care se prevaleaza de bine stiutul efect al
>filmelor lui Pipilotti Rist asupra copiilor mici. Ca in orice actiune de
>marketing tintit, ei au plasat intr-un parc de joaca un mare monitor pe
>care curge baia de galben, prichindeii strangandu-se ciopor in jurul
>ecranului inundat de culoare inflorita. La ora actuala, cei mici
constituie
>segmentul de piata cel mai dinamic si cel mai vanat de catre publicitate,
>dar transformarea artei intr-un produs (inca unul) care sa vizeze,
>pragmatic, apetitul lor, e mai degraba dezolant decat entuziasmant. De
>senzatia de complacere comerciala in propriile locuri comune este atinsa
si
>cealalta productie remarcabila din expozitie, pelicula My Daughter de
>Marlene Dumas, pictorita ce se foloseste de video pentru a de-dubla
>imaginarul sau. Condusa parca de obiectivul nesatios si totusi bont al
>aparatului, ea se plimba in jurul celei numite ?My Daughter?, o tanara
>femeie deja, adormita ziua-n amiaza mare, abandonata ca o pupa in mijlocul
>cearsafurilor albe. Obiectivul video nu mai este un aparat pentru ochi, ci
>un organ al mintii care parcurge, cu o aviditate bine temperata, harta
unui
>trup atat de cunoscut si totusi atat de strain, prins in somn ca intr-un
ac
>ce tine fluturele in insectar. Rand pe rand, spatele ferm de animal matur
>este contrapus varfului talpii ce impunge delicat cearsaful, incretindu-l
>in zeci de cute, ca o pietricica ce sparge gheata subtire a voluptatii, in
>timp ce drumul catre mainile pe care se odihneste capul ocoleste, intr-o
>survolare lenta si voit neatenta, fesele captive in chilotii cuminti,
>opacizati intr-un anume loc de un fin tampon. Hipnotizat, obiectivul se
>fixeaza asupra degetului inelar, incatusat de verigheta lata, pentru ca
>apoi sa treaca cu repeziciune la recuzita camerei, unde se izbeste iarasi
>de un alt semn al propriei imbatraniri inscris in chiar maturitatea
fiicei:
>craniul caraghios, cu ochi bulbucati, parte probabila a unei adolescente
pe
>care inelarul incercuit de verigheta o trimite undeva in trecut. 
>
>Celelalte productii din aceasta expozitie sunt fie onorabile (John
>Armleder, Pierre Huyghe), fie nesemnificative (Anna&Bernhard Blume,
Aernout
>Mik). Altele, cele care tin sa instruiasca spectatorul despre
?adevarurile?
>cutremuratoare ale civilizatiei de consum, sunt insa de-a dreptul
penibile,
>precum filmele lui Yayoi Kusama (care se teleporteaza in reclame diverse,
>ca sa ne arate cat de feroce sunt ele), Candice Breitz (ce insceneaza un
>fel de karaoke antropologic avandu-l ca subiect pe Michael Jackson), sau
>chiar jalnice, precum filmul realizat de L.A. (Liesbeth si Angelique)
>Raeven, doua gemene monozigote, a caror preocupare artistica este
>travestirea si demascarea urii ce le leaga. 
>
>
>Aici e plin
>Dar adevarata problema ramane domnul (amator de arta) care a vazut ca
>Galeria Noua este ?goala?. Ca si sotia sa, el a vazut ca sala nu era
>propriu-zis goala, si ca acolo erau proiectate filme. Galeria era insa
>goala de opere de arta, adica nu expunea pictura si sculptura. In acest
>sens, el a avut dreptate, o dreptate valabila pentru, probabil, cel putin
>70% din publicul de arta autohton, pentru care arta este ceea ce sta in
>rama pe pereti. Oarecum perfid, dreptatea acestui public a aparat-o si
>Depozit, expozitia recenta de la MNAC.  Tot dreptatea acestui public a
fost
>aparata si in paginile revistei 22 (vezi Magda Carneci, Raspuns d-lui
>Kessler, 22, nr. 818). E inutila o noua analiza a acelei expozitii, dar nu
>e superflua relevarea implicatiilor sale pentru publicul autohton. Depozit
>este chiar expozitia pe care scrie, pentru domnul si doamna sa, ?Veniti,
>cei ce cautati arta asa cum o stiti, aici este plin?. Sau, asa cum lasa sa
>se inteleaga textul din 22, domnului cu sal de matase si doamnei sale
>curioase li se confirma nu doar faptul ca Depozit este plin (de arta), ci
>si faptul ca acolo se afla plinatatea artei, plinatatea experientei
>estetice ?adevarate?, aceea facuta de-ai ?nostri? pentru ?noi?. Ca acolo
se
>afla nu doar valori, ci Valorile, si ca acestea ar trebui sa ne
>entuziasmeze. Depozit (o expozitie profund simptomatica) este locul in
care
>plinul estetic autohton al ultimelor decenii straluceste in toata
>goliciunea sa. Plinul acesta nu este plenitudinea sufleteasca, intrucat
>expresionismul, vehiculul favorit al acesteia, n-a prea facut niciodata
>casa buna cu arta romaneasca. Nici implicarea politica, sensul social al
>plenitudinii ca fuziune cu masele si istoria nu face obiectul esteticii
>autohtone (daca nu este luata in socoteala arta oficiala a comunismului,
>prilejul unei lucrative ?alienari? a multor creatori actuali). Plinul
artei
>romanesti, asa cum apare el in Depozit si in reflectarile critice
>favorabile, este acela al artei pline de ea insasi, statornic ingamfata-n
>rama si-n iconografia canonica, de la Aman la Baba. E plinul artei de gen
>(arta de gen ?arta?), cu naturi moarte sau sofisticat omorate, cu peisaje
>nostalgice dupa Arcadia mahalalei, cu nuduri de patiserie si portrete de
>bacanie. Este plinul unei arte pe a carei scena continua sa se confrunte,
>uluitor, scoala ciucurencista (discipolii unui simplu bricoleur care a
>folosit, intamplator, penelul in locul ciocanelului) si aceea babista
>(urmasii unui muzeo-poligraf pios care, in lipsa unui aparat de
>fotografiat, si-a copiat idolii cu propria mana). La limita, este plinul
>?picturii? ca gen al picturii, al compozitiei si picturii abstracte (ba
>chiar ?experimentale?), tratate ca gen artistic in sine, ca o modalitate
de
>a face tablou bun, cum-se-cade, nu de a aborda lumea si sensul. 
>
>Plinul domnului cu sal de matase si al consoartei sale e un gol ferchezuit
>estetic. Este arta lipsita de miza a ultimelor decenii, arta in care nu
s-a
>intamplat nimic altceva decat arta. E un paradis nevizitat pare-se de
>cinism (ci doar de oportunism), de instrumental (ci doar de instrumentare)
>sau de consumism privat (ci doar de privatiuni comuniste). Un paradis
>lanced, in care s-a reusit uimitoarea performanta de a tine la distanta
>propaganda oficiala comunista (uneori chiar prin practicarea ei in chip
>pervers), dar si de a pune in paranteze consumismul capitalist ulterior.
>Consecinta este un escapism national, estetic, aparent benign, dar la fel
>de nefast ca si acela economic (ambitiile industrializarii) sau politic
>(fumurile de putere regionala ale Romaniei, pentru care nici o umilinta nu
>este de prisos). 
>
>Arta aceasta ce idealizeaza notiunea de arta ne este la indemana tuturor
si
>de aceea ne-am obisnuit sa o tratam ca pe o evidenta, sa o consideram un
>plin, in conditiile in care ea este un simplu gol ce ignora evidentele,
>istoria, conflictele, durerile si placerile propriu-zise. De aceea
publicul
>vede drept gol elogiul consumului, al existentei ca atare, ce emana cu
>atata forta din lucrari precum acelea ale lui Pipilotti Rist sau Marlene
>Dumas, exemplare pentru poetica acceptarii ce domina arta contemporana
>internationala. Din perspectiva plinului artei autohtone, acestea sunt
>prizoniere ale civilizatiei abundentei, incapabile sa transceanda
>evidentele si sa treaca intr-un spatiu mai pur, mai cult, sa-l intrevada,
>de pilda, pe Atotputernicul in baia de galben de la marginea autostrazii,
>si sa ne faca sa simtim un fior metafizic in asta, nu doar ?spasmul a trei
>nervi abdominali?. Plinul artei noastre tinde catre altundeva, ne
>transporta catre mai sus, mai bine, mai frumos, nu ne lasa prada lumii
>realiste, a exploatarii, reclamei si divertismentului, ci ne propulseaza
>catre idealitate, chiar daca incearca asta cu mijloacele unei picturici
>ieftine ce va da bine si intr-un apartament de bloc, ca decoratiune
>interioara cu pretentie de metafizica.
>
>S-ar putea crede (si din pacate chiar se crede adesea) ca plinul cultivat
>al artei noastre este semn de inteligenta. In ultimul film realizat despre
>un guru al plinului estetic romanesc, Paul Neagu, un proeminent artist
>britanic, afirma ca nu pricepe o iota din acel ?East European intellectual
>crap?, adica din speculatiile filozofice si implicatiile culturale si
>spirituale ce constituie miezul declarat al operelor artistului roman
>?mare? din ultimele decenii, fie ca el se numeste Neagu, Baba sau Bernea.
>Aceasta inaderenta intelectuala si culturala (nu politica, asa cum gresit
>se crede) explica esecul de lunga durata al artei romanesti in Occident,
>unde cultura (tipul de cultura afisata) si intelectualismul artei noastre
>trec drept incultura si crasa lipsa de inteligenta, trec drept gunoi, in
>termenii (un pic mai duri) ai artistului britanic. Daca arta olandeza a
>secolului XVII abunda in reprezentari ale pietelor si orataniilor moarte,
>ale funiilor de ceapa sau usturoi si ale papornitelor doldora, tablourile
>in care apareau acestea nu miroseau insa (si nu miros) decat a parchet si
>cabinet, a vesela stralucitoare, a bani, cambii si ipoteci. Dimpotriva, in
>arta romaneasca de la sfarsitul secolului XX, in care abunda reprezentari
>sofisticate, spiritualiste, de la ?bolti de lumina? la prapori si ingeri,
>mirosul persistent al tablourilor este acela de funie de usturoi in
>papornita adusa cu RATA de la tara, printre hartoape si salcami infloriti.
>E mirosul dulceag si familiar al ?East European intellectual crap?, jenant
>pentru ceilalti, emotionant pentru noi.
>  
>
>
>
> 
>
>
>
>---------------------------------
>Targul Online de Joburi . Participa si tu!
>http://www.myjob.ro/index.php?m=jobfair
>
>
>
>
 



---------------------------------
Targul Online de Joburi . Participa si tu!
http://www.myjob.ro/index.php?m=jobfair




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/