Fundatia Culturala Meta on Tue, 19 Jun 2007 13:52:03 +0200 (CEST)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] REMINDER: Fundatia Culturala Meta lanseaza la Sibiu in perioada 22-24 iunie proiectul AMBIENT URBAN


*Fundatia Culturala Meta lanseaza la Sibiu proiectul Ambient Urban*



Fundatia Culturala Meta va invita la Sibiu, in perioada 22-24 iunie, cu
ocazia lansarii proiectului *Ambient Urban*, in cadrul programului *Sibiu,
Capitala Culturala Europeana 2007 *.

Intentia este de a investiga relatia artei cu sfera publica, de a initia un
dialog intre spatiul urban si artele vizuale, intre arhitectura de
patrimoniu si formele artistice contemporane, neconventionale, mergand pana
la gest, atitudine, arta contextuala, interventii de ambientare cu sculpturi
gonflabile, sonore, eletronice, imagini in miscare etc.

Nu va fi vorba de sculpturi traditionale, de clasicele monumente de
glorificare sau comemorare, in bronz sau piatra, prezente in mai toate
orasele romanesti, ci de o repunere in discutie a perspectivei urbane de
catre artisti vizuali care lucreaza cu strategia spectacolului, a
"entertainment-ului" urban, a peisagisticii si tehnologiei contemporane.
Perspectiva urbana este abordata in aspectele ei ambientale, vizuale,
sonore, sociale etc., important fiind felul in care acestea interactioneaza
si influenteaza prezenta umana.

Propunem nu simple elemente de decor, ci interventii artistice care pot
remodela o piata publica, o strada, un zid de incinta. Sunt lucrari din
materiale neconventionale – gonflabile, electronice, sonore - care se
integreaza intr-un spatiu activ intr-un mod aproape fluid, participand
spontan la viata cotidiana.

Ii numim pe artistii implicati in proiect: Irina Botea (Romania), Alina Buga
(Romania), Cristina David (Romania), Mirela Dauceanu (Romania), Simona
Denicolai (Italia) & Ivo Provoost (Belgia), Douwe Dijkstra (Olanda),
Matthias Deumlich (Germania), Wayne Horse (Olanda), David Maljkovic
(Croatia), Chok Wah Man (Olanda), Guilherme Marcondes (Brazilia), Duo van
der Mixt (Romania), Nicoleta Mocanu (Romania), Cosmin Moldovan
(Romania), Kader Muzaqi (Kosovo), Jakrawal Nilthamrong (Tailanda), Eva
Pervolovici (Romania), Franc Purg (Slovenia), Romelo Pervolovici (Romania), Lea
Rasovszky (Romania), Seth Scriver (Canada), Raluca Spataru
(Romania), Alejandro Vidal (Spania).

*ALINA BUGA - Oamenii Balon (sculptura gonflabila), vernisaj: 22 iunie, ora
18.00, str. N. Balcescu - Piata Mare – va exista si un VERNISAJ ONLINE, pe
site-ul *www.sibiu2007.ro*, Sibiu in direct 5 Web-Cams Live, camerele 1 si 3
*



Oamenii Balon sunt obiecte plastice gandite sa iasa din spatiul conventional
al salii de expozitie, sa invadeze spatiul citadin, sa interactioneze, sa
provoace si sa genereze diferite reactii. Oamenii Balon, sfere colorate cu
mici interventii antropomorfe, se impun tonic vizual si provoaca frumos;
zeci de astfel de oameni balon vor umple strada ce duce spre Piata Mare, ii
vor insoti pe trecatori, vor putea fi purtati dintr-un loc in altul sau vor
ramane pur si simplu pe strada. Artista se joaca de-a „meditatii in bula",
cu „hyperbula in gandire sferica ", generand o zona a spontanului, a
reactiei imediate, a interactivitatii in varianta primara.

*FRANC PURG - Urban Sound Installation (sculptura in sunet) – vernisaj: 22
iunie, ora 18. 30, str. Cetatii *

Proiectul artistului Franc Purg consta in instalatii de sunet neasteptat
plasate in oras; desigur ca modul in care sunetul opereaza in spatiul social
nu e nou, nou este insa modul in care artistul exploreaza sunetul,
introducand elementul de surpriza, de insolit, inserand acest efect al
straniului in viata de zi cu zi. Pe strada Cetatii se va putea auzi zgomotul
facut de valurile marii, "spatiul sonor" (Mc Luhan) nou creat permitand
stergerea metaforica a coordonatelor existente si inlocuirea lor cu altele
noi. Spatiul sonic ce contureaza un tinut, o regiune, permite relocarea
intinderii marine, sunetul purtand marca reconfigurarii, a relocalizarii
unui teritoriu.

*MATTHIAS DEUMLICH - Lighting City (sculptura electronica), vernisaj: 23
iunie, ora 18.00, Piata Huet*

Intre doua panouri de sticla translucida luminate puternic se formeaza o
coloana din module de sticla, a carei forma aminteste de Coloana Infinitului
a lui Brancusi. Luminile pot fi controlate – cand sunt stinse, panourile
devin transparente si dezvaluie o oglinda in reflectiile careia coloana se
prelungeste la infinit. Lucrarea combina elemente de sunet, lumina, miraj
optic, oglindire, spectru acustic, toate aceste elemente oferind
privitorului trecerea catre variante mereu noi de contractare si dilatare a
imaginii.

*COFFEE BREAK – proiect colectiv de lucrari video si film experimental,
vernisaj: 23 iunie ora 21.00, Cafeneaua Amber, Piata Mare nr. 14*

Irina Botea (Romania), Cristina David (Romania), Simona Denicolai (Italia) &
Ivo Provoost (Belgia), Douwe Dijkstra (Olanda), Wayne Horse (Olanda), David
Maljkovic (Croatia), Chok Wah Man (Olanda), Guilherme Marcondes (Brazilia),
Duo van der Mixt (Romania), Nicoleta Mocanu (Romania), Cosmin Moldovan
(Romania), Kader Muzaqi (Kosovo), Jakrawal Nilthamrong (Tailanda), Eva
Pervolovici (Romania),  Lea Rasovszky (Romania), Seth Scriver (Canada),
Raluca Spataru (Romania), Alejandro Vidal (Spania).



Un grup de tineri artisti vor prezenta publicului o serie de lucrari video
si filme experimentale, cu tematici diverse. Proiectiile vor avea loc in
fiecare vineri, intre orele 21-22, intr-o cafenea centrala din Sibiu (Amber)
si ii au drept curatori pe Arjon Dunnewind, director al festivalului Impakt
(Utrecht) si Romelo Pervolovici, director al Bienalei Tinerilor Artisti,
(Bucuresti).

*ROMELO PERVOLOVICI - Meduza (sculptura electronica interactiva), vernisaj:
23 iunie, ora 23.00, Piata Mica – va exista si un VERNISAJ ONLINE pe site-ul
www.sibiu2007.ro, Sibiu in direct 5 Web-Cams Live, camera 4*

Sculptura electronica de mari dimensiuni, realizata din materiale
neconventionale – rasini, fibra de sticla, echipament electronic, computere,
senzori de prezenta, microfoane, echipament software etc.- Meduza combina o
forma tridimensionala cu imagini in miscare, activate de prezenta umana si
de voce; imaginile incearca sa coreleze un vocabular vizual cu unul
lingvistic. Prin interpelarile adresate in mod direct, spectatorii pot
determina „reactiile" Meduzei manifestate prin jocuri de forme si culori
corespunzatoare unor stari psihologice. Sculptura aproape ca se
„dematerializeaza" in timpul noptii, atunci cand imaginile dinamice
imbraca volumele intr-un mod transparent, luminos. Lucrarea pune in discutie
conceptul de inteligenta artificiala, vocabular vizual, relatii de
comunicare etc.

*ROMELO PERVOLOVICI - Meduze (sculptura gonflabila), vernisaj: 24 iunie, ora
10.00, Str. N. Balcescu – va exista si un VERNISAJ ONLINE pe site-ul *
www.sibiu2007.ro*, Sibiu in direct 5 Web-Cams Live, camera 3 *

Proiectul propune o sculptura gonflabila aeriana (formele sunt umplute cu
heliu), realizata din moduli, ca alternativa la modelul clasic, terestru, al
sculpturii traditionale. Meduzele gonflabile pun in evidenta o dimensiune
ludica, amintind de zmeele colorate pe care le inalta copiii pe cer.
Lucrarea marcheaza aluziv si momentul integrarii Romaniei in Uniunea
Europeana.

*MIRELA DAUCEANU - Natural Sound Around (sculptura in sunet), vernisaj: 24
iunie, ora 11 .00, pasajul spre Imparatul Romanilor *

Artista propune ambientarea sonora a unui spatiu de tranzit din oras cu o
banda ce reda inregistrarea unui concert de greieri dintr-o poiana.
Interventia sonora pune in discutie conceptele de natural / artificial,
spatiu vegetal / spatiu citadin, aducand nostalgia concertelor de greieri
ascultate in curte / gradina / parc / poiana, intr-o zona a prezentei umane
cu activitate cotidiana de rutina. Spatiul acustic creat de concertul de
greieri se insereaza in spatiul de ciment si piatra al orasului, ca un
teritoriu al vegetalului si al visarii, intr-o metafora ce se opune
corporalului si vizibilului.



*Programul Sibiu Capitala Culturala Europeana se afla sub inaltul patronaj
al Presedintelui Romaniei. Programul este realizat de Asociatia
Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 in colaborare cu Primaria
Municipiului Sibiu, Ministerul Culturii si Cultelor si Consiliul Judetean
Sibiu, cu sprijinul Primului Ministru al Romaniei si al Comisiei Europene.
*

*PARTENERI OFICIALI: Banca Comerciala Romana, Automobile Bavaria, Atlassib,
Ambient, Scandia si Zentiva *

*PARTENERI MEDIA: Societatea Romana de Televiziune, Societatea Romana de
Radio, Realitatea Tv, Cotidianul, Academia Catavencu, The Money Chanel,
24Fun, Zile si Nopti, Radio Guerilla, Arbo Media, Monitorul si Tribuna *

*PARTENERI:Impakt Festival, Amber Caffe, Messer, aLtitudini*


Laura Greere asistent de proiect -- Fundatia Culturala Meta Str. Sfintii Apostoli nr. 37A, sector 5, Bucuresti tel.:(004) 031.805.21.23 fax. 031.805.21.24 e-mail: [email protected] web page: www.metacult.ro _______________________________________________ Nettime-ro mailing list [email protected] http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro --> arhiva: http://amsterdam.nettime.org/