Dochia Diana on Wed, 27 Jun 2007 13:42:02 +0200 (CEST) |
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
[Nettime-ro] Comunicat de presa - Anaid Art Gallery prezinta "Ideal Spleen" semnata Ana Maria Micu in cadrul programului anaid art + architecture project |
Comunicat de presa Anaid Art Gallery prezinta "Ideal Spleen" semnata Ana Maria Micu in cadrul programului anaid art + architecture project Joi, 28 iunie 2007, ora 19.30 va avea loc la ANAID ART GALLERY vernisajul expozitiei "Ideal Spleen" semnata Ana Maria Micu. Publicul amator de arta contemporana va putea viziona expozitia in perioada 28 iunie ? 28 iulie 2007. Ana Maria Micu a absolvit Universitatea de Arta si Design din Cluj. Prima expozitie personala "Bloom" a avut loc in 2006 la Anaid Art Gallery. Participand in cadrul unor serii de expozitii de grup, Ana Maria Micu va fi selectionata in 2006 si 2007 pentru expozitia "BP Portrait Award", National Portrait Gallery, Londra. "Ideal Spleen" continua intr-o anumita directie problemele supuse interogarilor in cadrul expozitiei "Bloom". Gandita diferit, tema expozitiei "Ideal Spleen" este redata prin convertirea vizuala a trei subiecte distincte si variatiuni ale acestora: autoportret, ideea de fragment si scenele de interior reinterpretate in cadrul unor imagini plastice hiperrealiste. Maniera de redare a autoportretului este una simplificata la nivelul imaginii vizuale prin lipsa detaliilor de timp si spatiu. Autoportretul vazut ca imagine oglindita nefiind identicul celui care se oglindeste, reprezentand un lung sir de cautari si interogari asupra propriei persoane, asupra conceptului de a fi, de a exista. Artista declara: "Autoportretul este pentru mine o tema obsesiva si, de la un moment dat, am inceput sa o consider drept o metoda haotica de a invata prin esuare". Reprezentarea emotiva a individului ce se afla la granita dintre extaz si agonie, tendinta spre izolare si totodata necesitatea integrarii intr-un mediu social. Ana Maria Micu isi integreaza propriul corp in cadrul unor constructii camuflate din drapaje in care doar anumite fragmente anatomice pot fi vizibile. Corpul, ca element vizual, ideea de fragment corporal, ce poate fi tratat ca simplu obiect, alaturi de flori de crin, creeaza senzatia unor structuri statice umane in care prezenta omului, prin depersonalizare, devine aproape imperceptibila. Scenele de interior amintesc de structuri abstracte si minimaliste, temperand excesul indreptat spre calofilie, ce ar putea fi identificat in elaborarea formala a autoportretului si a structurilor statice umane. Pentru a cincea expozitie din cadrul programului "anaid art + architecture project", initiat de Anaid Art Gallery si Studio Kim Bucsa Diaconu, arhitectul Attila Kim va crea o structura din prefabricate pe suprafata careia vor fi amplasate cele 12 lucrari, grila de citire devenind astfel unitara. Anaid Art Gallery va invita sa faceti o incursiune in arta contemporana de luni pana vineri intre orele 11-19, sambata intre orele 10-18. Curator: Diana Dochia Exhibition design: Studio Kim Bucsa Diaconu Cu sprijinul Asociatiei art+architecture today, Rolido Prodinvest Parteneri media: Le Monde diplomatique editia romana, Time Out Bucuresti, B24FUN Anaid Art Gallery este membru al Retelei Nationale a Muzeelor din Romania. ANAID ART GALLERY Str. Slobozia, nr. 34, sect. 4, Bucuresti Tel: 021 337 11 87 Fax: 021 336 60 56 E-mail: [email protected] www.anaidart.ro ___________________________________________________________________________________ You snooze, you lose. Get messages ASAP with AutoCheck in the all-new Yahoo! Mail Beta. http://advision.webevents.yahoo.com/mailbeta/newmail_html.html _______________________________________________ Nettime-ro mailing list [email protected] http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro --> arhiva: http://amsterdam.nettime.org/