Alin Cristea on Sat, 21 Jul 2007 15:04:13 +0200 (CEST)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] "Catedrala neamului"


?Catedrala neamului?
   
  Gelu Hossu, Dilema veche, Nr. 180, 19-25 iulie 2007
   
  Romanul s-a nevoit catre o noua religie. Asfixiat de aerul greu de respirat al bisericutelor de tip ?Magazin ABC?, cu ochii cit cepele la obiceiurile etnicilor din tarilor vecine ? unde cruciadele mercantilitatii facusera suficienti prozeliti ? se hotari sa-si reorienteze credinta, cu piosenie servila, spre hramurile supermarketurilor, adevaratele catedrale ale consumismului, lacasuri de cult ale noului mileniu.
   
  Treziti de ghioraitul matelor proprii, somnambulii noptilor de ?lectura? televizata simt nevoia sa-si traga sufletul sub arcadele templului alimentar la care sint arondati. Marc(het)ati de emotia duminicalului eveniment, isi rascolesc sifonierele in cautarea vesmintelor de parada. Curatenia sufleteasca isi cere dedublarea in cea trupeasca.
   
  Ajunsi in fata edificiului, ramin pironiti locului pret de citeva clipe, spre admirarea iconoduliei publicitare, afisate pe peretii exteriori. Miscati de vocile pitigaiate ale diaconeselor care slobod in difuzoare psalmi nazalizati, preaslavind un detergent asa-zis neobisnuit, patrund, cu miinile impreunate pe minerele carucioarelor, in pronaosul flancat de vitraliile rasunatoarelor firme de moda.
   
  Intrarea in marea sala descatuseaza energii mocnite. O legatura mistica se realizeaza intre produsele expuse de-a lungul sirurilor de imitatii nefericite ale coloanelor gotice si complexul sistem digestiv al fanaticilor gurmanzi. A sosit momentul actului liturgic al ?prefacerii? produsului in aliment.
   
  Dar punctul culminant al noului rit bizantino-european se desfasoara in amvonul raionului de carne. Zeci de tone de tesut muscular si adipos, provenit din septelul jertfit in abatoare, isi iau locul binemeritat in transportoarele cu rotile. Intre tocaturile preambalate, micii reprezinta ambrozia acestor zei ai stomacului.
   
  Nevoia stropirii ofrandelor cu licori aducatoare de ?penitenta? indreapta atentia tuturor spre zona bauturilor racoritoare si spirtoase. Litrajele superioare, detinatoarele recordului in ce priveste raportul calitate / pret, deseleaza caruciorele pe patru roti, neincapatoare pentru nevoile concasoarelor pe doua picioare.
   
  Procesiunea isi continua desfasurarea cu strictetea impusa de maestrii de ceremonii din spatele usilor inchise: specialistii in vinzari. Nimic din cele trebuincioase hranirii trupului nu scapa ochiului vigilent al stomacului: proteine, glucide si lipide, in cantitati dictate de fenomenul de supraproductie specific timpurilor pe care le traim.
   
  Dupa aceasta spovedanie metabolica in grup urmeaza ?sfinta impartasanie? a portofelelor si a bonurilor de masa in fata caselor de marcat.
   
  Ceremonia fiind savirsita, in huruitul greu al motoarelor ce transporta hrana spir(i)tualo-bucala, gindurile bune si curate se indreapta spre luminoasele locuri cu verdeata din jurul oraselor, unde focurile sacre de sub gratarele metalice isi asteapta ofrandele: gratarele carna(va)le.
   
  Fie-va digestia usoara! Amin.

       
---------------------------------
Ready for the edge of your seat? Check out tonight's top picks on Yahoo! TV. 
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
[email protected]
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/