Galeria de Arta Contemporana Muzeul National Brukenthal on Wed, 6 Jul 2011 09:35:23 +0200 (CEST) |
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
[Nettime-ro] Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal prezinta Desire is WAR |
Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal prezinta Desire is WAR 7 – 31 iulie 2011 vernisaj joi 7 iulie, orele 17.00 Sibiu, str. Tribunei, nr.6 orar: marti – duminica, 10.00 – 18.00 Artisti: Apparatus 22 (RO), Muhammad Ali (PK), Stefan Botez (RO,CH), Katja-Lee Eliad (RO,IL), Farid Fairuz (LB,RO), Mikhail Karikis (GR,UK), Matts Leiderstram (SE), Matmos (US), MEN (US), Ioana Nemes (RO), Gyarfas Olah (RO), Karol Radziszewski (PL), Emily Roydson (SE,US), Ryan Trecartin (US). Curatori Anca Mihulet si Dragos Olea (RO) In ciuda progresului evident inregistrat in procesul de secularizare si negociere a identitatii din societatea romaneasca, moralitatea sexuala ramane sub dominatia religiei, a discursului exagerat si a mitologiilor facile. Chiar daca gradul de toleranta fata de minoritatile sexuale a crescut in ultimii ani, intelegerea, respectul, si reala acceptare politica a acestor comunitati sunt departe de a fi puse in practica. Intr-un context mai degraba ostil, Desire is WAR este o expozitie-statement si o forma de activism cultural care isi propune sa provoace o dezbatere in jurul unui anumit tip de dorinta care aprinde adesea conflicte intense, chiar razboaie in familii, grupuri de prieteni, vecini, scoli, la locul de munca sau acasa: dorinta pentru persoane de acelasi sex. Prin prezentarea unei selectii de lucrari recente realizate in diverse medii – video, desen, text, sound – ale urmatorilor artisti si muzicieni: Apparatus 22, Muhammad Ali, Stefan Botez, Katja Eliad, Farid Fairuz, Mikhail Karikis, Matts Leiderstram, Matmos, MEN, Ioana Nemes, Gyarfas Olah, Karol Radziszewski, Emily Roydson, Ryan Trecartin, care printre altele au abordat consistent si au examinat topica queer, Desire is WAR deschide un spatiu pentru dezbatere, descoperire si dialog care este mai mult decat necesar in Romania, si nu numai. Expozitia in sine doreste indepartarea de la perceperea culturii queer drept liberalizarea emotiilor sau amenintarea establishment-ului social si politic. Discursul expozitional surprinde o problematica larga care graviteaza in jurul dorintei pentru persoane de acelasi sex: dorinta ca sursa de inspiratie, lupta pentru dreptul la reprezentare publica si expresie a comunitatii LGBT, alaturi de analiza retoricii publice din jurul drepturilor civile, recontextualizarea icoanelor stereotipe heterosexuale din perspectiva queer, aura teatrala a imaginarului queer si mitologiile asociate, dilemele si confuzia cauzate de auto-acceptarea orientarilor asexuale, care sunt atat de des condamnate social, nostalgia, posibilitatile narative care reies din suprapunerea asa-numitei vieti normale cu existenta celuilalt, asocierile dintre virtute si pacat, compromis si vina, puterea seductiei, homosexualitatea ca mijloc de expresie estetica, etc. Muzica ocupa un loc distinct in prezentare, avand in vedere interesul nostru in potentialul sau de a actiona ca un instrument de comunicare in masa al ideilor radicale, dar in acelasi timp si al celor mai veritabile emotii si dorinte queer. Am pornit in acest demers de la conexiunea istorica dintre comunitatea queer, artele vizuale si muzica. Numerosi muzicieni au folosit muzica pop, dance sau rock impreuna cu referinte culturale si istorice pentru a accelera recursul la critica politica; in alt spectru, povesti personale reale inspirate de dorinta pentru persoane de acelasi sex au fost inserate intr-un mediu rezistent la ele, reusind sa sustina un mesaj care altfel ar fi avut un impact mai putin resimtit. Display-ul expozitional, realizat in colaborare cu arhitecta Laura Paraschiv, deconstruieste un cliseu conform caruia cultura urbana a comunitatii queer se rezuma la petreceri, promiscuitate si un lifestyle glamuros. Lucrarile vor fi integrate intr-un set post-party, haotic care descompune suprafata stralucitoare si face loc problemelor reale ale comunitatii queer, dilemelor si posibilelor solutii de transformare a lipsurilor dintre normele heterosexuale si queer in forme de expresie si metode de intelegere a diferentelor culturale si sexuale. In spatiul de expunere pot fi consultate diverse materiale despre subiecte queer: reviste, publicatii, selectii de muzica, etc. Apparatus 22 este un art and fashion collective initiat in 2011 in Bucuresti, RO. In acest an, Apparatus 22 va prezenta proiecte in publicatia KILOBASE BUCHAREST A – H* * comisionata pentru expozitia Image to be projected until it vanishes, Museion Bolzano, IT; la MAK – Museum of Applied Arts/ Contemporary Art, Viena, AT, si la Steirischer Herbst festival, Graz, AT. Lucrarile din expozitie aduc impreuna iconuri din fashion si academia - unindentified modelling objects, puse alaturi de imaginea lui Deirdre McCloskey, transsexual, profesor de istoria economiei. Muhammad Ali este un artist multidisciplinar care traieste si lucreaza la Karachi, PK. Interesat de complexitatea sexualitatii, a emotiilor si a erotismului care deriva de aici, Muhammad Ali va expune in spatiile galeriei de arta contemporana din Sibiu doua fotografii recente: Muntazir si Wuthering Heights. Stefan Botez lucreaza cu fotografie, video si colaj. La ora actuala se specializeaza in practici artistice in spatiul public la Haute ecole d’art et de design din Geneva. Pentru expozitia Desire is WAR, Stefan Botez a pregatit o serie de fotografii intitulata Mi-e dor de tine, dedicata unui fost iubit din Geneva, un statement emotional si impulsiv in acelasi timp, bazat pe jocuri lingvistice si pe memorie spatiala. Katja-Lee Eliad (traieste si lucreaza la Bucuresti, RO) este un artist vizual care lucreaza cu desen, video si sound. Lucrarea prezentata in proiectul de fata, Explica, recompune elegant, prin imagine si sunet, momentele unei relatii, incertitudinile si fricile, amintirile placute si dezamagirile. Farid Fairuz (s-a nascut la Beirut, LB, traieste la Bucuresti, RO) a zguduit scena de arta contemporana din Romania cu performance-uri manifest prin care a criticat esecul societatii locale in materie de capitalism, sexualitate, productie culturala si religie. In deschiderea expozitiei, Farid Fairuz va sustine un performance inspirat de cadrul local, si motivat de aspiratiile conceptuale ale curatorilor. Mikhail Karikis (nascut in Grecia, traieste si lucreaza la Londra, UK) are un background in muzica, arhitectura si arte vizuale. Performance-urile sale audio si video au fost prezentate la Tate Modern, Whitechapel Gallery, BAFTA, British Film Institute, Kings Place London sau Tate Britain. Karikis este unul dintre artistii comisionati pentru o serie de performante care au avut loc in Pavilionul Danemarcei la editia actuala a Bienalei de la Venetia. In Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal, instalatia de sunet al lui Mikhail Karikis va vorbi despre complicatiile si perceptiile eronate care apar intr-o relatie din cauza comunicarii pe internet. Matts Leiderstam (n. 1956, traieste si lucreaza la Stockholm, SE). Cel mai recent solo-show al sau a fost prezentat la Kunsthalle Dusseldorf, DE; Malmo Museum of Art, SE; Turku Museum of Art si Kuntsi Museum of Modern Art, Waasa, FI. Lucrarea Returned, Parc Mont Royal este un fragment dintr-un demers artistic complex prin care Leiderstam vorbeste despre ideea de abandon si despre pericolul reintoarcerii. Artistul documenteaza transformarea, uneori invizibila, a unor parcuri recunoscute in ghidurile gay ca* *cruising places, prin inserarea in peisaj a unei copii a picturii lui Poussin, Primavara sau Adam si Eva in paradisul terestru. Matmos (M.C. Schmidt si Drew Daniel). Celebra pereche de artisti si compozitori de muzica electronica, inovatori intr-un domeniu al inovatiei extreme va fi reprezentata in expozitia Desire is WAR prin albumul The Rose Has Teeth in the Mouth of a Beast (2006). Albumul consta intr-o serie de cantece-simbol, dedicate unor influente personalitati LGBT; fiecare personaj este evidentiat de elemente auditive distincte, relevante pentru cariera sa. MEN este un band si art-performance collective din Brooklyn, NY, initiat de JD Samson, alaturi de Michael O’Neill, Ginger Brooks Takahashi, inlocuit apoi de Tami Hart, Johanna Fateman si Emily Roysdon. Doua cantece-manifest Credit Card Babies si Who I Am to Feel so Free de pe albumul de debut al trupei MEN lansat la inceputul acestui an, Talk About Body, vor fi parte din expozitia Desire is WAR. Gyarfas OLAH (n. 1975, Tusnad, RO) este incepand cu anul 2006, designer-ul principal si parte a echipei care a creat fashion label-ul Rozalb de Mura. O parte din cele mai recente desene si colaje ale sale, care combina curajos si conspirativ masculinul cu femininul, vor fi expuse in contextul proiectului Desire is WAR*.* Ioana Nemes (1979-2011) a fost unul dintre cei mai aclamati si expusi artisti ai generatiei sale. A participat la Bienala de la Istanbul, TR (2009) sau la UTurn Copenhaga, DK (2009), iar lucrarile sale au fost expuse la Art in General NY (2011), Secession Vienna, AT (2010), Smart Project Space Amsterdam, NL (2009) si Kunsthalle Fridericianum, Kassel (2006). In cadrul acestei expozitii, Ioana Nemes va fi prezenta cu un statement din proiectul Monthly Evaluations, seria Alpha, in care pune in discutie statutul femeii-geniu. Karol Radziszewski (n. 1980, traieste si lucreaza la Varsovia, PL) este initiatorul si co-creatorul Flying Szu Szu Gallery, dar si fondatorul si editorul-sef al DIK Fagazine. Pentru proiectul din Sibiu, Karol va expune o selectie de fotografii facute in 2007, in timpul unei excursii la Ocna Sibiului, o zona cu lacuri sarate din apropiere de Sibiu – o gasca de tineri, baieti si fete, acoperiti cu namol se misca si interactioneaza ritualic intr-un spatiu natural plin de tensiune si neasteptat. Emily Roysdon (n. 1977, traieste si lucreaza la New York, US si Stockholm, SE) este artist vizual si scriitor; lucreaza la limita dintre performance, instalatie, text, video si curatoriat. In Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal, Emily Roysdon va prezenta o lucrare abstract-poetica din seria Ecstatic Resistance. Ryan Trecartin (n. 1981, traieste si lucreaza in New Orleans, US) este unul dintre cei mai inovativi artisti video de astazi, folosindu-se de manipulari digitale sofisticate, capturi de pe internet, preluari din cultura pop sau animatie. Ultimul sau solo-show, Any Ever a fost prezentat la MoMA PS1, New York, US si la Musee d’Art Moderne de la Ville de Paris, FR. In expozitie Ryan Trecartin este prezent cu o lucrare video despre marturisirea publica a identitatii gay. Echipa: Maria Farcas, Oana Iordan, Sebastian Moldovan, Erika Olea, Laura Paraschiv. Multumiri: Cilene Andrehn, KILOBASE BUCHAREST, Rebecca Cleman, Angelica Dumitrescu, Electronic Arts Intermix, Yasir Husain, Bogdan Istrate, Sumbul Khan, Tudor Kovacs, Olivia Mihaltianu, Natalia Mosor, Claudia Pascu, Barbara Polla, Noemi Revnic, Alina Serban, Ioana Ulmeanu. _______________________________________________ Nettime-ro mailing list [email protected] http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro --> arhiva: http://amsterdam.nettime.org/