Office DanaARTGallery on Sun, 25 Mar 2018 08:25:27 +0200 (CEST)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] WO | MAN ANDRADA PAULA VECLENIȚ


DanaArtGallery și Metropolis Art Collection prezintă prima expoziție personală a artistei Andrada Paula Vecleniț.





Vă invităm pe data de 2 aprilie 2018 , ora 19:00 la vernisaj unde puteți cunoaște tânăra artistă originară din Cluj.
Expoziția va ramâne deschisă și va putea fi vizitată zilnic între orele 12:00 -20:00 în perioada 2 aprilie - 22 aprilie 2018. Metropolis Art Collection, str Grigore Alexandrescu 89-97,
București, în incinta Metropolis Center.






Andrada Vecleniț, adeptă a expresionismului abstract, îsi propune să ne redea o imagine a lumii sale interioare, de cele mai multe ori in fața oricarei figurații, uzând de noi tehnici picturale. Semnificația tabloului rezidă în ea însăși, ținând seama de propria geneză, de la prima trasatură la realizarea finala. Artista dispune de energia sa intelectuală și emoțională ca și cum s-ar afla într-o situație trăită. Descoperim în multe dintre tablourile Andradei angajamentul gestului corporal, manifest spontan de a picta, asociat angajamentului psihic în aceeași măsură implicat, atribuind consistența tabloului, ceea ce conduce, evident, la ruptura definitivă cu tradiția, disociind fondul de formă, prin tehnici inovative de tipul dripping-ului sau pouring-ului care descriu (s)curgerea picturii, la fel de materială ca și culorile sale. Opera devine atunci literalmente un spațiu de expresie corporală de sine, tot astfel cum și un spațiu al unei puternice angajări ideatice și afective. Gestul pur se vrea expresia ființei originale, autentice, primordiale. Asemenea lui Pollock, Andrada își imaginează în tablourile sale gestul pictural ca emanatie a sinelui său celui mai autentic. Opera astfel produsă nu mai este un obiect de artă în sensul său convențional, ci marturia unui act de creație spontan, o irupere a profunzimilor inconstientului. Pictura "abstractă" și pictura "figurativă" fuzionează în lucrările acestei artiste într-un feedback care le conduce la a se depăși, a-și reelabora logica de concepție. Figurația, chiar dacă se menține la limita lizibilului, rămâne totdeauna în vecinatatea abstracției. Câteva din lucrările Andradei V. sunt construite pe acest dublu cod al reprezentării, punând în evidență faptul că, în ultimă instanșă, orice pictură este o abstracție figurativă. Prezența, de exemplu, a siluetei indefinite a unui corp, a unui bust/nud înghițite de un abis coloristic, a unei mâini ivindu-se din neant, a unei fețe cu ochii acoperiți, de fiecare data, a unui ceva indecis, într-o tensiune vizuală provocată de culoare, indică expresia unei persistente figurative, un fel de condiționare arhaică în interiorul unei picturi tinzând a sublima totul in "abstracție". Femeia este, cel mai adesea, privită ca muză, înainte de a fi privită ca femeie-artist. Genul, în calitate de concept, se refera la rolurile și responsabilitățile barbaților și femeilor, așa cum sunt ele determinate de societate. Este vorba despre modul în care subiecții sunt percepuți și estimați a gândi și a acționa în calitate de barbați și femei in funcție de organizarea sistemului social și nu a diferențelor biologice. "Femeia este, în termenii Simonei de Beauvoir, , care trebuie cunoscut și definit de un subiect activ (barbatul), căruia îi aparțin facultățile de cunoaștere și privilegiul de a scrie istoria. Femeia ne apare ca lipsită de o voce proprie, de o subiectivitate care să îi permită să se auto-definească." ("De la femeia-obiect la imaginea-identitate: reprezentări ale feminității în cultura de masa"). 
WO | MAN face referire directă și conștientă la femeia artist care îmbraca expresivitatea și limbajul creației. Este momentul în care pulsul feminin își face simțită prezența prin intermediul operelor proprii, conferind, după părerea noastră, o notă particulară expresionismului abstract, în latura sa de abstracție lirică înteleasă ca tendința de expresie directă a emoției individuale. Intenționând, de pildă, să reprezinte primejdioasa vacuitate a societății recente și să indice posibile mijloace de transformare, Andrada valorifică puterile și imaginile conștientului. Psihanaliștii evoca, de altfel, o estetică a inconștientului, o viziune exprimând analogic conținuturile spiritului care se sustrage privirii conștiinței.





Lector univ. dr. Mihai Nebunu


Detalii: www.danaartgallery.ro

 

_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
[email protected]
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/